Conferinţa Naţională Alzheimer, Bucureşti, 23-25 decembrie 2012

La 19:48

Societatea Română Alzheimer organizează în perioada 23-25 februarie 2012, la Institutul Național de Statistică, Conferința Națională Alzheimer, cu tema "Actualități în domeniul demențelor; Demența Alzheimer – problemă majoră de sănătate publică a României".

Conferința Națională Alzheimer abordează o tematică de mare diversitate, propunându-și să realizeze și la această ediție, o manifestare de înalt nivel științific. Printre temele abordate menționăm:
  • Epidemiologia demenței și aspecte demografice
  • Politici europene în domeniul demenței
  • Costurile bolilor neurodegenerative
  • Imagistica în demență
  • Spectrul demențelor fronto-temporale
  • Interrelația dintre depresie, demență și bolile vasculare
  • Demența prodromală – semne clinice
  • Investigația neuro-psihologică în demențe
  • Nevoile specifice ale pacienților cu demență din perspectiva persoanelor afectate de boală
  • Intervenții psihosociale în demențe
  • Farmacoechivalența
  • Farmacoeconomie

Vom fi onorati de prezența unor specialiști de înalt prestigiu național și internațional, printre care amintim: prof. dr. Ingmar Skoog, prof. dr. Ove Almkvist, prof. dr. Ovidiu Bajenaru, prof. dr. Vasile Ghetau, prof. dr. Monica Hancianu, conf. dr. Sorin Paveliu, Helga Rohra – reprezentant al pacientilor, dr. Nenad Bogdanovic, dr. Nori Graham, dr. Kathleen Hayden, dr. Ara Kachaturian, dr. Svante Ostling, dr. Simona Sacuiu, dr. Alina Solomon, dr. Gabriela Spulber, Annette Dumas - Public Affairs Officer Alzheimer Europe, dr. Adrian Stanescu.

Un eveniment special va fi lansarea în premieră a Aliantei Anti Alzheimer (AAA), care reunește într-o platformă comună organizații nonguvernamentale, instituții și persoane publice și care are drept principal obiectiv obținerea recunoașterii demenței ca problemă de sănătate publică în România. De asemenea, în cadrul Conferinței Naționale Alzheimer vor fi organizate 3 cursuri în domeniile: farmacoeconomie, neuropsihologie și neuroimagistică.

Avem nevoie urgentă de un program național de demenţă în România

este mesajul pe care vor să-l transmită organizatorii Conferinței Naționale Alzheimer. În contextul în care Boala Alzheimer precum şi celelalte forme de demenţă reprezintă o provocare majoră pentru starea naţională de sănătate şi pentru societate, iar situaţia actuală a persoanelor cu demenţă şi a îngrijitorilor acestora este cel puțin dramatică, pentru a răspunde nevoilor specifice ale persoanelor cu demenţă si ale îngrijitorilor acestora, precum şi ale profesioniştilor, Societatea Română Alzheimer, prin Conferința Națională Alzheimer, apelează la factorii de decizie politică să dezvolte o strategie națională de demenţă în România care trebuie să includă:
  • măsuri care să asigure asistenţă medicală decentă şi asistenţa socială pentru pacientul cu demenţă, inclusiv evaluarea clinică periodică a persoanei cu demenţă în timpul evoluţiei bolii, programe de informare şi educaţie pentru familie, campanii de destigmatizare, evaluarea nevoilor persoanelor cu demenţă, precum şi pe cele ale îngrijitorilor lor;
  • realizarea Registrului Naţional de Demenţă;
  • realizarea Registrului de Cazuri Sociale / persoane fără familie;
  • asistenţa comunitară cu personal calificat şi instruit;

Conf. dr. Catalina Tudose, președintele Societății Române Alzheimer, a declarat:
Ne dorim ca această nouă ediție a conferinței să fie un prilej de informare asupra celor mai recente progrese înregistrate în cercetare și îngrijire, comunicate prin prelegeri și workshopuri care vor aborda teme variate, de la costul demenței și politici europene de sănătate și de organizare a cercetării în următorul deceniu la mecanisme etiopatogenice, tehnici noi de diagnostic "data-mining" care vor permite noi clasificări, dincolo de aspectele fenomenologice și în consecință aplicarea unor noi tratamente. Sperăm ca Alianța Anti Alzheimer să-și atingă obiectivul, respectiv elaborarea unui program național pentru demență.

Vă invităm să vizitati website-ul oficial al Congresului www.alzcongres.ro.

www.cafegradiva.ro
  

Revista de psihoterapie

Supervizări

Cărţi şi periodice