Şedinţă de interpretare psihanalitică AIPsA "Strălucirea eternă a minţii neprihănite", Bucureşti, 15 octombrie 2011

La 15:57

Va invitam sa participati la sedinta interpretativa lunara a AIPsA, sambata, 15 octombrie, orele 18.00, la sediul ARFPP-AG din Str. Matei Voievod nr. 35, et. 1 (aproape de Liceul Mihai Viteazul si Scoala Iancului).

Sedinta va avea ca tema filmul Stralucirea eterna a mintii neprihanite (Eternal Sunshine of the Spotless Mind, r. Michel Gondry, 2004) pe care il vom viziona impreuna.

Va prezenta Flori Moldoveanu, psiholog, candidat al Societatii Romane de Psihanaliza, pentru a fi admisa ca membru AIPsA.


Intrarea este libera.

Cei care doresc detalii despre sedinta ori referitoare la asociatie si la intrunirile noastre lunare ne pot scrie la adresa e_psihanaliza@yahoo.com.

Detalii - si pe site-urile AIPsA si Cafe Gradiva.




De ce acest film? La toate interpretarile de pana acum as fi fost curioasa sa pun aceasta intrebare si nu intamplator. Poate pentru ca vorbind despre o interpretare psihanalitica si nu alt gen de comentarii pe marginea unui subiect oarecare, cauzalitatea este importanta si face parte din "tabloul clinic" al subiectului ales . Oricum, termenul "oarecare" are intotdeauna un sens in alegerea unui subiect de dezbatere psihanalitica. Orice poate deveni generator de asocieri libere in contextul unei analize introspective si modul in care rezonam la un subiect sau altul poate conduce la intelegerea a ceea ce se petrece intr-o zona prea putin accesibila a mintii noastre.
Asadar, de ce acest film? Evident, inainte de toate, m-am pus in pielea scenaristului care a "creat" povestea. Bineinteles, dragostea, ce lucru mare ! Charlie Kaufman a transformat o banala poveste de dragoste intr-o minunata calatorie in interiorul mintii celor doua personaje, reusind sa radiografieze cu o mare acuratete o relatie mai putin obisnuita, dar al carei farmec sta tocmai in autenticitatea ei. Se pare ca povestea lui a fost suficient de apreciata cat sa primeasca un Oscar pentru cel mai bun scenariu, ceea ce ne face sa credem ca subiectul a trezit ceva familiar si comun in inconstientul colectiv al publicului cinefil, iar asta confirma intr-un fel acel gen de intelegere subliminala dincolo de constiinta si ratiune pe care o avem cu totii. Fara indoiala, ceva ne misca atunci cand insotim personajele in istoria lor.

Autorul foloseste o tehnica narativa neliniara care reda modelul functional al structurii memoriei, accentuand acea trasatura care are legatura cu temporalitatea - si anume felul in care se succeda evenimentele in timp. Aceasta abordare atemporala ne trimite cu gandul la trasatura particulara a inconstientului in care evenimentele nu se inscriu intr-o ordine conventionala determinata de timp.

Arta cinematografica dispune de mijloace foarte eficiente de redare a povestii, cu atat mai mult cu cat imaginea se adreseaza direct unui set de reprezentari al privitorului, declansand emotii diverse si diferite in fiecare. Aceste imagini combinate in felurite moduri initiaza lanturi asociative care "se leaga" in structuri determinate de istoria personala si care sunt insotite de afecte unice si specifice pentru fiecare individ.

La prima vedere, povestea poate parea stranie, bizara, incoerenta atata vreme cat incercam s-o intelegem in termeni rationali, dar pe masura ce ne calibram atentia pe alt palier de receptie se intampla ceva: apare acel sentiment de déjà vu ca si cum am fi trecut si noi pe-acolo candva si nu este vorba despre un loc anume cat mai degraba despre o anume traire. Perceptia privitorului este calibrata pe imagine ca si cum privirea s-ar intoarce catre sine, filmul derulandu-se de fapt in propria minte mai degraba decat in afara.

Prin identificari succesive, spectatorul poate patrunde in actiunea filmului si isi poate recunoaste propriile sale stari generate de curgerea evenimentelor. Faptul ca nu se respecta ordinea temporala nu ne impiedica sa dam lucrurilor un sens, sensul nostru, familiar si totusi strain, ca intr-un vis colectiv, visat de mai multi oameni in acelasi timp si purtand o semnificatie universal valabila.

Oricum, nu mi-am propus sa fac o recenzie a filmului, asa ca ma intorc la firul psihanalitic al povestii pentru ca povestea este cea care m-a facut sa aleg filmul.
Scenaristul are ca punct de plecare un poem al lui Alexander Pope inceput in 1716 si publicat in 1717 despre trista poveste de dragoste dintre Pierre Abelard, filosof, teolog, un erudit profesor de vaza in Parisul secolului 12 si eleva lui, mult mai tanara Heloise, dragoste pasionala, dar imposibila in contextul religios al momentului. 

Flori Moldoveanu

Va asteptam cu drag!
  

Revista de psihoterapie

Supervizări

Cărţi şi periodice