A XI-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Psihologie Industrială şi Organizaţională “Alexandru Roşca”, Bucureşti, 7-9 aprilie 2011

La 10:05
Asociaţia de Psihologie Industrială şi Organizaţională are plăcerea de a vă anunţa şi lansa invitaţia de a participa la cea de-a XI-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Psihologie Industrială şi Organizaţională “Alexandru Roşca”, care va avea loc la Bucuresti în perioada 7-9 aprilie 2011.

Ediţia a XI-a a Conferinţei APIO, cum este cunoscută în mod informal printre specialişti şi profesionişti, este dedicată “Personalităţii în context industrial / organizaţional”. Pentru a marca acest fapt, avem onoarea să vă anunţăm că invitatul special al conferinţei noastre este prof. univ. Dr. Gian Vittorio Caprara, decan al Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii “La Sapienza” din Roma, Italia.

De asemenea, prin aderarea la conceptul de “dezvoltare continuă”, paradigmă cu care mentorul nostru, prof. Horia D. Pitariu, ne-a obişnuit pe noi toţi membrii APIO, anul acesta lansăm în România, în cadrul acestei conferinţe, secţiunea prezentărilor state-of-the-art.

Partenerul principal al acestei ediţii a Conferinţei APIO este Şcoala Naţională de Ştiinte Politice şi Administrative, Departamentul de Psihologie.

Pentru mai multe detalii, vă invitam să accesaţi site-ul www.apio.ro secţiunea Conferinţa APIO.
  

Revista de psihoterapie

Supervizări

Cărţi şi periodice